Epava ce fusese scufundata in ultimii 50 de ani, a fost ridicata din mare, prin eforturile statului roman, ca o relicva de muzeu a timpului. Acum expusa la malul marii, in stralucirea razelor solare, scruta enigmatic modernitatea si tehnologia. Era un monument impozant, dar dureros de scorojit. Apa si fiintele acvatice isi avusesera cu siguranta, casa, in timpul stationarii indelungate pe fundul marii.
Leonard privea cu admiratie structura mausoleumului acvatic si il incearca un dor nespus de bunicul sau. Un marinar priceput, un fel de leu al marilor. I-a povestit atatea legende cu pirati, femei nascute din ape, comori si furtuni venite de nicaieri.
Bunicul sau disparuse odata cu epava aceasta. Leo il stia pierdut in mare, inca de cand avea 12 ani. Iar acum la varsta de 62 de ani, sa vada aceasta nava, ce i-a fost casa si sicriu bunicului sau, era ca si cum toate legendele s-au intors, tot dorul, toata magia.
- Emilia, te rog asteapta-ma aici la terasa! Merg sa ma plimb un pic pe faleza, sa privesc marea si sa imi linistesc gandurile.
Emilia, o doamna de 50 de ani, mai tanara si in forma, dar comoda, accepta cu gratie si eleganta sederea pe terasa.
- Bine, dragul meu, mergi si te regaseste in lumina soarelui. Te astept aici!
Isi ridica sapca, ce era agatata de spatarul scaunului, si-o aranjeaza cu meticulozitate pe cap si ca o sageata dispare pe scarile ce coborau spre faleza.
Era secretul lui acea epava. Emiliei nu ii povestise niciun cuvant despre moartea bunicului sau. O cunostea de 2 ani, isi petreceau concediile impreuna, dar nu simtea sa fie atat de intim cu ea. Sau nu reusea sa isi deschida intr-atat sufletul, dupa cele doua divorturi.
Privirea lui fixa cu devoratie epava. Se indreapta cu pasi repezi spre ea, analizand cu acuratete ce posibilitate ar putea avea sa o atinga, sa urce in imensitatea ei pe punte, in cabina. Gandurile acestea erau ca un imbold incontrolabil si de netagaduit.
Epava era doar incercuita ca o zona ce impunea strictete si interzicerea pietonala. Paza nu avea. Insa cine se gandea ca ar cauta cineva sa se urce pe puntea roasa si ruginita?! Era un pericol iminent. Cum de nu era pazita? Se intreaba Leonard.
O sa urc! Vreau sa vad acest loc! Sa il simt, sa stiu casa de odihna a bunicului.
Dintr-o saritura, cu un sprijin neasteptat din partea pontonului, fiind foarte aproape de relicva, ajunge in unduirea valurilor pe partea laterala a epavei. Simte cum tot sangele ii navigheaza prin corp cu repeziciune. Energia il cuprinde si il cheama la aventura.
- Ce cauti aici?
Se aude o voce groasa si ragusita.
Leo, din toata fascinatia explorarii se trezeste alergand in dreapta cabinei, cautand sa se ascunda si in acelasi timp sa realizeze daca cu adevarat a auzit acea strigare, intrebare…Se piteste dupa o scara rupta si retezata, cu trepte lipsa, gandindu-se daca ar putea incerca sa sara in interiorul cabinei. Tocmai atunci umbra unei siluete inalte, patrunde in razele soarelui. In cateva secunde, Leo se arunca in cabina epavei, printr-o saritura, simtind cum genunchii ii scartaie mai tare decat podeaua veche si ruginita.
Probabil ca este un curios ca si mine, gandeste Leonard. Bine ar fi sa nu ma gaseasca aici.
Ce ar spune maine ziarele? M-ar recunoaste cu siguranta. Parca si vad titlul la stiri : “Leonard Ionescu, un magnat al petrolului cauta comori ale trecutului in epava scufundata”…
- Cine esti? Nu ma face sa cobor dupa tine!
Se aude vocea si mai impunatoare si usor agresiva.
Leo ii vede piciorul sprijinit pe prima treapta si decide sa fuga pe holul dintre camerele ce se intindeau de-a lungul acelei cabine imense. Vede o usa si cu curaj se izbeste in ea, patrunzand in incapere.
Aici obiecte ruginite si ingramadite se odihneau rastignite pe jos. O incapere mare si hodorogita, dar care sigur parea sa fi fost a unui superior ce condusese epava navala.
Pasii urmaritorului se auzeau trosnind puntea , probabil cautand sa observe daca intr-adevar exista cineva pe epava sau doar se aud zgomote si scartaituri din motive evidente, vechimea structurii si a uzurii epavei.
Cum ies eu de aici? Si cine este persoana care ma cauta? Poate totusi nava era pazita.
Rotindu-si ochii prin camera vede intr-un colt un obiect ce ii atrage privirea . Se apropie si ridica ceasul bunicului. Emotiile revederii il cuprind cu intensitate. Realizeaza ca a ajuns chiar in incaperea in care nopti la rand bunicul sau traise in bataia valurilor. Ochii I se inunda in lacrimi si paseste cu ceasul in mana spre scara rupta ce ducea catre iesirea pe punte. Nu ii mai pasa daca o sa fie recunoscut. Acum are dovada vie a vietii si a timpului mostenit in genele sale. Toata viata a trait singur, parintii sai murind la putin timp de la disparitia bunicului sau, intr-un accident de masina. Durerea il impietrise si crescut fiind la un orfelinat, singura lui motivatie era sa reuseasca in viata, sa fie cineva. A ajuns om de afaceri, dar in deplina maturitate, la cei 62 de ani, tot nu se simtea iubit.
Acum in sfarsit in aceasta epava, cu ceasul ce il purta strans in mana, urca pe puntea navei simtind ca apartine cuiva.
Matelotul inalt ce parea clar paznicul epavei il scruteaza cu privirea si nemultumit il impinge mai mult spre iesirea catre ponton.
Leo il linisteste cu un semn din mana si o privire blanda zambitoare plina de iubire, ca o sarbatoare a vietii, ii adauga verbal cuvintele clarificarii vizitei sale pe epava.
- Epava este a mea. O cumpar. O reconditionez si o expun noua si vie. Ii dau o noua viata. A mea.