Invierea – Titlu – scena scrisa de mine.
(Am participat la un atelier de scris. A avut ca tematica, urmatoarea replica, pe marginea careia sa cream o scena:” Mai avem o solutie la care nu ne-am gandit. Sa facem sex…”)
– O, Dumnezeule! Cum de am ajuns in acest impas! Tu si cu mine protagonisti in scenariul lui Dumnezeu. Imi propusesm conform manuscrisului si protocolului de manifestare, sa nu ne intersectam in aceasta viata. Unde s-a produs o eroare? Sau tu ai intervenit? Doar stii ce se intampla daca intervii in planul bine determinat, cauza-efect!!
Miriam vorbea uimita, privind chipul angelic si barbatos in acelasi timp, ce expanda in vitalitate si adevar. In mintea ei deja stia ce repercursiuni o sa urmeze, cand incalci structura materialitatii.
Dar lui Codrin parea sa nu ii pese. Privirea lui era arzatoare si tandra. Cautase sa descifreze intentionalitatea, chiar daca jurase ca nu o va cauta niciodata.
– Nu te caut pentru sex, asta e sigur. Daca te cautam pentru asta, demult ar fi fost altfel lucrurile.
Dintr-o data amandoi isi indreapta privirea in aceiasi directie…un soare de un diametru infinit, ca o revarsare galbena se magnetiza, coborand tot mai aproape de Pamant. Parea sa se lase usor cu razele in privirea lor, curgand pe trupul lor si invaluindu-i in lumina viului, ce ii cuprindea in propria neputinta.
Era amurgul cand ei se intalnisera in curtea manastirii. Se plimbasera de mana printre crucile extaziate si ingandurate de vreme. Asa dorise el sa o plimbe prin cimitir, sa ii arate eternitatea. Probabil se gandea ca isi amintea ea mai usor de unde vine, de unde vin amandoi.
Ea nu l-a recunoscut de prima data, dar parea atat de adanca si plina acea stare, acea plimbare. Toti morti aceia pareau vi, alaturi de el. Ii inviase pe toti. Nu o inspaimanta ca ii arata moartea. Parea ca o duce spre cea mai autentica viata. Invierea.
Apoi au mers spre Biserica. Si totusi stralucirea lui din dreptul altarului a fost calda, diafana, astrala. Parea ca tot soarele se intrupase in el. Iar ea nu mai putea privi prin ochii trupului, pentru ca inima ei a inteles cine este El.
A prins-o de mana si impreuna au primit mirul iubirii. Era un preot in fata altarului care l-a recunoscut:
– Ai doua variante. Te insori sau te calugaresti!
Preotul i s-a adresat lui Codrin cu fermitate, incat nu a existat replica, ci doar o aplecare de frunte spre binecuvantare.
I-a binecuvantat pe amandoi.
Dar ce imagine si cat de puternic au sunat cuvintele preotului in parteneriatul lor abia redescoperit.
Miriam purta o rochie rosie, despicata de la gat spre piept, incat sanii se revarsau mai mult de jumatate in afara, ca doua candele inmiresmate si dulci. Nu isi imaginase niciodata ca il va intalni. Drumul ei a fost spre cerul lumii, nu spre cerul lui Dumnezeu.
Dar acum…
– Vino!
O chema ademenitor si centrat in Sine, Codrin. Si aluneca amandoi spre iesirea din Biserica. Fac la stanga in gradina unde peretii manastirii zugraviti cu sfinti, ii priveau ca martori ai cununiei lor.
O aseaza usor cu spatele de zidul puternic al manastirii si se apropie de ea tot mai patrunzator, cat sa ii atinga buzele.
– Stai! Ce faci, Codrin! Suntem la Biserica. Ne vede lumea.
– Daca nici aici nu ne putem iubi, atunci unde?
Ii raspunde Codrin sigur pe el.
Miriam se desprinde din stransoarea lui, cat sa mentina o distanta decenta. Era uimita, cum el teolog al lui Dumnezeu, nu respecta nicio norma.
– Ai venit fara sa ma intrebi. Ai intervenit in scenariul lui Dumnezeu. Si acum vrei sa facem dragoste pe zidurile manastirii…
Cuvintele ieseau topite din gura ei, se simteau cum ies dintr-un interior in care cad, caramida cu caramida toate structurile identitatii lumii. Incerca sa se opuna, dar nu putea contine atata vid al Sinelui. Era ca si cum toata piramida vietii, i s-a intors invers.
– Nu, nu aveam nevoie de atata Dumnezeu! Eram eu , atotputernica. Doar stiai ca imi intorci existenta…
– Te-am cautat! Daca te-am intalnit trebuie sa existe o solutie.
Codrin ii vorbeste calm, asezat si nu ii da drumul la mana, in tot acest timp. Stie ca nivelul luminii lui o patrunde, o schimba, o transforma. Doar trebuie sa aiba rabdare.
Nici cuvintele nu mai au loc in intalnirea lor, pentru ca omul acesta il are pe Dumnezeu de partea lui.
Insa ea nu putea ajunge la el. Nu era la inaltimea aripilor lui de Arhanghel. Dar ii atinsese inima.
Singura solutie ea stia care este, dar o durea pentru ca nu ar fi permis niciodata, ca el sa coboare pentru ea pe Pamant. Si totusi o facuse. Se intrupase.
Codrin ii citea gandurile si simtirea. El hotarase inca de sus, de cand schimbase scenariul, ca sa o intalneasca. Stia ce era de facut si privind-o cu intensitate pana in adancul sufletului ii spune:
– Singura solutie este…
Miriam stie…simte, binecuvanteaza, continuand cuvintele, ca o extensie a iluminarii lui…
– Sa facem sex!
