Scriu cu propria viata, aliniand cuvintele in hora nemarginirii. Ceasul Sinelui imi desfasoara aripile, imi netezeste drumul si imi lumineaza Universul. Zbor in etericul unui necunoscut, intimidata de forta cuvintelor nerostite. Este un amalgam de activitati ce stau la usa destinului cersind experienta. O fereasta spre infinit, un sanctuar de credinta si un talisman al intentiilor ratacite. Imi propun vise, pe care le refuz si apoi imi desenez amatorismul. Desi imi indeplinesc sarcini zilnice si sunt in caruselul profesional al datoriei, sufletul meu se regaseste in arta cuvintelor.
Tastez si timpul imi permite sa vad, sa simt, sa recunosc in mine scriitorul. Ma invaluie imaginatia si calatoresc in lumea meditatiei adulmecand erotic si material, propria-mi respiratie. Nu vreau sa ma opresc. Este o chemare dar si o datorie. Ma cheama stramosii din fiecare celula sa le scriu povestea. Ma striga emotiile ce nu si-au etalat dansul. Ma simt eonii paradisului ancestral tot mai aproape.
E iarna si vremea este impietrita arhitectonic. Imi inmoi pensula in ciocolata crezand ca pot picta mai dulce si mai romantic viata. Sunt o arta, o lira, o vioara. Ma tem de propriile cuvinte ce imi curg sangerand pe hartia imaculata. Sunt povestitorul acelui arbore ce creste din mine, expansionand ramuri, muguri, flori si destine. Seva divinului inamorat, arterele unui copac enigmatic, prezent si viitor.
Lacrimi imi inunda obrajii animand in mine axa inconstientului. Renasc.
Valoarea scrisului este data de starea ce o creaza in cititor. Insa eu cred ca cea mai mare valoare constienta, psihologica si energetica se amprenteaza chiar in cel care scrie povestea. Scriitorul isi resemnifica viata cu fiecare carte scrisa, isi restructureaza si isi reintegreaza psihicul.
Aceasta nu este o carte oarecare. Este o poveste ce contureaza destine, deschide aripi si atinge centrul inimii.
Beatific si extravagant, colorat si iluminat, extaziat si orgasmic. Rescrierea unui curs de viata, stralucitor ca un glob de cristal in care se reflecta culori, arome si idei.
Ma centrez in propria cale, analizand personal fiecare pas. Ma inchei la propriile sireturi, pentru a-mi orchestra mersul neimpiedicat. Alerg pe aleile vietii, ma contopesc cu asfaltul, atingand cerul cu crestetul capului. Simt cum mi se incing talpile, dar in acelasi timp mi se racoreste mintea si sufletul imi valseaza.
Scrisul meu astazi este diafan. Povestea se vrea inceputa alegoric, ca o metafora, asa cum e viata. Descifram impreuna sensul si cheile existentei, calibrand in noi realitatea.
Un inceput de An Nou 2021. Poezia unor noi inceputuri. Traim in pandemia unei realitati necunoscute. Suntem virusati de incertitudini, de necunoastere si manipulare. Fiecare isi contureaza propria existenta incercand sa supravietuiasca. Nu mai suntem impartiti in clase sociale. Suntem separati de propriile credinte despre lume si viata. Pandemia a venit doar sa ridice valul, sa ne arate mastile si propriile nivele de evolutie.
La multi ani, este mai mult ca oricand o nevoie, o cere la Divinitate, pe care fiecare si-o canta in optimismul unei vieti ce se afla in tumultul valurilor dezlantuite. Patina timpului isi proiecteaza sina in reflectii, alunecand gratios si accelerat ca o icoana, ca o rugaciune.
Cand scriu ma simt aproape de oameni, de viata, de cunoastere, de realitate. Nu scriu pentru ceilalti. Scriu pentru mine. Insa egoismul meu este mult mai mare de atat, deoarece scriu foarte rar. Acum am intrat din nou intr-o cursa, o noua provocare in care imi propun sa scriu 1200 de cuvinte pe zi. Am nevoie de un aliniament, de o apartenenta ca sa pot scrie. In grup ma provoaca succesul celorlalti, ma impulsioneaza coerenta energiei. Asa ca imi permit sa fiu cine sunt si voi asterne cuvintele zilelor ce vin.
Sunt deja 599 de cuvinte scrise, pare ca totul e mai usor cand scriu. Dar sa incepem povestea, sa dezvaluim personajele, sa structuram lumea, sa scriem scenariul si sa traim viata.