La curtea regelui, cum cobori scarile marmorate ale palatului de cristal, unde florile isi unduiesc coloristic simbioza perfectiunii si stralucirea…te intampina cu privirea imensitatea gradinii, izvoarele si fantanile ce isi susura exemplar si meditativ armonia.
Aici regina Lola, pe o banca alba in foisorul romantat cu albastru, stralucea ca o diadema in soarele diminetii. In postura eleganta, tinea o carte in mainile fragile si imbracate in manusi transparente iradiante. De inaltime medie, dar nici scunda, cu o talie subtire, imbracata in rochia de matase alba, cu panglici roz,isi purta parul pe umeri ca o cascada, unduindu-se in straluciri fine, in nuante de galben si castaniu.
- Majestate, imi permiteti! Se auzi un pitic apropiindu-se de foisor. Mic de statura ca un pitic ce era, de parca Dumnezeu il pictase special pentru Alba ca Zapada, dar l-a pierdut in alta poveste…
- Majestate, Majestate! Se grabea usor precipitat piticul…A venit regele, m-a trimis sa va aduc in graba la el…
Regina isi ridica delicat ochii din carte, privindu-l cu un amestec de mila si compasiune…parea hidos si mic…Parca ii trazea amintiri ciudate. De ce il trimite regele tocmai pe el? Doar stie ca este indragostita de viata, de frumos. Adora sa vada in jurul ei armonia, frumusetea, spatiile deschise, hainele frumoase, oamenii bine structurati…Regele Leopold de la un timp de vreme o expune doar la lucruri ciudate…
- Bine! ii raspunde piticului, abia soptit si cu un semn discret ii face semn din mana ca se supune dorintei regale.
Piticul face o reverenta si in urma fosnetului trenei, paseste in ritmul reginei. Regina Lola urca scarile palatului, intra in sala mare a tronului, o generozitate a spatiului architectural, ce te privea scanteietor din rubine si diamante. Luxul, spatiul imbogatit in grandoare, eleganta si maretie, o faceau pe regina Lola sa se simta in siguranta.
- Regina mea, se auzi glasul baritonal al lui Leopold.
- Majestate, raspunse Lola stralucindu-I ochii si chipul la vederea sotului. Am venit de-indata la chemarea ta, Leopold.
- Regina mea!!… se apropie zambitor si radiant regele. Ii prinse mainile si ii saruta senzual buzele.
Lola se topi languros in bratele lui, ii raspunse cu ardoare sarutului ametitor, prinzandu-se ca un sirag de amor de gatul puternic, simtindu-i umerii tari si ancorati in pasiune.
- Te-am chemat sa iti spun ca Te iubesc! Iarta-ma ca ti-am trimis piticul sa te anunte, dar era tare amuzant…poate asa te vindeci de frica de spatii inguste si oameni nestructurati cum le spui…Ai un suflet bun , Lola, eu stiu asta…
- Leopold, stii ca nu glumesc, este o senzatie care vine din interior…crezi ca eu nu ma gandesc cum sa o vindec?
- Astazi, spuse regele cu incredere privind-o in ochii mari albastri, atingandu-I cu mana obrazul fin si clar, bine conturat… Tu doar o sa taci si o sa ma asculti! AI INCREDERE!…ii sublinie cu o tonalitate punctuala si clara.
- Cand eram mica m-am pierdut intr-un labirint…de acolo se nasc toate aceste emotii…Sper ca nu ai nascocit vreun joc stupid…Leopold! Striga tematoare la rege, indepartandu-se usor de el.
Cu mintea preocupata de ideea spontana a regelui ce nu ii era deloc clara…simte sa paseasca spre masuta dantelata in nestemate, luand in graba evantaiul facandu-si vant…Respira cu ardoare aerul completat prin ventilatie, paseste in revenirea unei gratii vizibile spre jiltul regal. Se aseaza pe tron privind la Leopold. Il segmenteaza din ochii, privindu-I masculinitatea, frumusetea, inaltimea, parca ii simte si respiratia calda si ingaduitoare. Se aprinde de iubirea, care ii dizolva interiorul trecutului si prezentului, incercand sa transpuna dorinta de o viata intr-o viziune vie a victoriei. Acum si aici este timpul sa isi invinga toate fricile, sa se abandoneze complet si total lui Leopold.
Regele o privea cu dragoste, intelegere si curaj. O astepta la limita hotararii ei. Nu o forta, doar o stimula, sa il descopere, sa se descopere pe ea in el si apoi in ea. Sa stie ca el este acolo, un sprijin, o calauza, o cale.
- O sa facem o calatorie, ii spune regele ca o chemare, intinzandu-I mana… Caleasca este pregatita!
Regina deschide ochii mari, mai mari decat in mod obisnuit, intr-o conectare profunda alunecand in privirea lui. Se ridica in fosnetul poalelor rochiei, fiind magnetizata si magnetizand in acelasi timp tot Universul! Parea ca timpul, spatiu si dragostea sunt acolo sa o sustina!
Urca in caleasca, sustinuta de mana ferma si puternica a regelui si se aseaza pe canapeaua moale si relaxanta, respirand aerul diminetii. Soarele stralucea cu pasiune pe cer, se facuse aproape de amiaza, iar pasarile parca isi concertau cu rafinament rapsodia trilului oratoric si boem.
Lola isi dorea sa se vindece, simtea ca acum mai mult de cand oricand este momentul sa infrunte viata. Nu stia unde merge, isi traia increderea in ea si in el. O dorinta vie de echilibru si regasire.
Tropotul cailor porni intr-un ritm de trap si cadenta, ca o melodie a sufletului ce isi cunoaste adevarul, lumina si armonia.
- Leopold opreste! Spune sa opreasca caii! Striga Regina, dintr-o constienta a iluminarii active…Nu trecuse decat un sfert de ceas de cand mergeau in tandem cei 4 cai inseuati si imbracati ca la parada. Oamenii salutau caleasca si faceau reverente la marginea drumului.
- Opreste ! Leopold, expresia reginei era plina de incantare si entuziasm.
- Alexei, opreste, striga regele!
Se auzi un Hooo!!ce strafulgera cerul si pamantul. Tropotul se opri si regina deschide portita calestii fara sa mai astepte curtoaziile reverentei.
- Regina mea!… sopti regele, aproape mut de uimire si curajul ei . Ea care nu parasea spatiul curtii regale, nu coborase niciodata din caleasca decat in incinta unei locatii, alt palat sau alta casa nobiliara, dar nu in ulita, in strada, in padure…Regina coboara cu voiosie in ochii admirativi ai sotului, chipul radiind de curaj si fericire. Acum paseste in acea lume anosta, mica, pe poteca prafuita si roasa de vanturi si ploi…asa cum descria ea lumea din exteriorul sanctuarului regal.
- Leopold am inteles. Calatoria mi-a adus vindecarea. Frica de spatii inguste imi era de fapt frica de necunoscut, frica de a pasi in lume, frica de a ma descoperi pe mine.
Regele zambea bland si multumit, fericit si cucerit in izbanda de a reconfigure spatialitatea interioara, increderea si necunoscutul.
Cu delectarea unui invingator isi imbratiseaza regina, o saruta si ii sopteste tandru:
- Regatul tau este intreaga lume iubita mea, si nu se opreste aici!
